În curând începe a șasea ediție a Bucharest Science Festival, tradiționalul festival al științelor organizat de ASUR și Planeta Științei. Ediția din acest an se va desfăşura între 26 şi 30 septembrie.

Am pregătit zeci de evenimente pentru pasionați de știință de toate vârstele. De la conferințe cu invitați speciali – precum Dr. Paul McNamara (cercetător la ESA – European Space Agency) și Steven Goldfarb (fizician de la CERN) -, la ateliere pentru copii (și părinți), până la experiențe inedite în VR Cinema. În plus, găzduim și de data aceasta Salonul de Știință al Școlilor, unde elevi de la școli din București și Ilfov vor face experimente pentru vizitatori.

Pentru a vedea programul complet și pentru a vă înscrie la evenimente, vizitați https://www.bucharestsciencefestival.ro/

Vă așteptăm cu drag!