Astăzi am obținut o victorie importantă pentru societatea civilă! În urma acțiunii laice “Școala nu este Biserică!” la care au participat ieri, 1 iunie, sute de persoane din țară, Ministerul Educației Naționale a făcut public protocolul încheiat inițial în secret cu Biserica Ortodoxă Română. Textul actului se găsește pe website-ul edu.ro și poate fi descărcat integral (1).

Patriarhia Română Ministerul Educației Naționale și Secretariatul de Stat pentru Culte au încheiat joi, 29 mai, un protocol cu privire la predarea disciplinei religie-cultul ortodox în învățământul preuniversitar. Protocolul nu a fost făcut public de nici una dintre cele trei părți până astăzi, când a fost publicat la secțiunea de noutăți pe site-ul ministerului.

Protocolul prevede, printre altele că “încadrarea profesorilor de religie se va face cu avizul scris al ierarhului locului, iar retragerea motivată a acestui aviz duce la încetarea de drept a contractului individual de muncă”.

“În repetate rânduri Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a lansat semnale de alarmă privind maniera necorespunzătoare de predare a religiei în sistemul școlar. Orele de religie sunt practic ore de cateheză, elevilor oferindu-li-se o singură viziune asupra fenomenului religios. Care este rostul unui astfel de protocol, care este rostul garantării unui acces nestingherit al reprezentanților BOR în unitățile de învățământ? De ce în școlile publice autoritatea statului este subordonată autorității bisericești? Imixtiunea Bisericii Ortodoxe în școlile publice trebuie să înceteze! Nu a fost suficientă numirea de preoți ortodocsi, direct subordonați BOR, drept inspectori școlari de religie, acum în școli vor avea acces nestingerit preoții centrelor eparhiale, deși aceștia nu au nici o legătură cu structura Ministerului Educației!”, a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.

(1) – http://www.edu.ro/index.php/articles/21404