În discuţii cu alte persoane despre viziunea lor despre viaţă, sau despre poziţia lor faţă de religie, poate ai auzit folosit cel puţin o dată cuvântul „Umanism”. Din ce în ce mai mulți oameni se consideră umanişti, adopta idei umaniste în modul cum îşi trăiesc viaţa, și vorbesc despre asta.

Totuşi: ce este Umanismul? Fiind un concept și fenomen complex, nu există un consens în privinţa semnificaţiei sale. Filosofi, autori, precum și asociaţii umaniste din întreaga lume au oferit diverse definiții  ale Umanismului. 

După ce am citit un număr considerabil de astfel de definiţii, am observat câteva caracteristici ale Umanismului care tind să apară în majoritatea dintre ele. Pe baza lor, am creat o definiţie sintetică a Umanismului, menită să reflecte trăsăturile cele mai importante și des menţionate ale acestuia. Astfel:

Umanismul este o poziţie filozofică care respinge religia și supranaturalul, punând pe primul plan fericirea și înflorirea umană (la nivel individual și social) ghidată de raţiune, știință și etica seculară.

Pornind de la această definiţie, vă propun să aprofundăm aspectele cheie ale Umanismului.

 

Rațiune și știință

Lingvistul și psihologul cognitiv Steven Pinker, în cartea sa „Enlightenment Now!”, identifică știință și rațiunea ca două din cele patru teme esenţiale ale perioadei din secolul al 18-lea cunoscută ca Iluminismul sau Epoca Raţiunii (celelalte două fiind progresul și umanismul). 

Pe măsură ce aceste idei și valori iluministe au dobândit popularitate și au dus la acţiuni concrete, argumentează Pinker, s-a creat un ciclu virtuos de schimbări în societate: promovarea democraţiei, a toleranţei și a drepturilor omului, dezvoltarea științifică și tehnologică, scăderea mortalității infantile și creşterea considerabilă a calității vieţii oamenilor (asta cel puţin în Vest, unde Iluminismul s-a manifestat).

Uitându-ne la cele patru aspecte menţionate de Pinker, care împreună au dus la îmbunătăţiri majore în societate, putem vedea însă și relaţii cauzale între ele; mai ales de la raţiune și știință spre progres și umanism. Din perspectiva mea, umanismul a început istoric, și începe in viaţa fiecărui om, odată cu îmbrățișarea raţiunii și ştiinţei. Acestea două tind să ducă individul în mod natural spre Umanism sau spre ceva similar.

Raţiunea ne permite să înţelegem cât mai bine și mai corect lumea în care trăim. Pornind de la simple percepţii și observaţii, ea ne ajută să formulăm principii, reguli, explicaţii și predicţii bine ancorate în logică și în realitate. Ea ne extinde orizonturile și posibilităţile. 

Ştiinţa, la rândul ei, valorifică și augmentează abilitățile noastre raţionale, pentru a rafina și avansa modul în care înţelegem lumea. Instrumente ştiinţifice precum microscopul și telescopul, de pildă, ne ajută să vedem și înţelegem aspecte ale realității invizibile ochiului liber. Iar experimente ştiinţifice riguros făcute ne ajută se descoperim adevăruri pe care logica și experienţele individuale limitate nu le pot revela. 

 

Respingerea supranaturalului

Atunci când valorizezi rațiunea și știință, când aplici abilitățile tale raţionale frecvent, când studiezi o varietate de domenii și descoperiri ştiinţifice, un lucru important care se întâmplă este că multe concepte precum zei, îngeri, demoni sau fantome, etichetate de obicei ca elemente „supranaturale”, ajung să îţi pară speculative și demne de ignorat. Asta li se întâmplă umaniştilor. 

Atunci când le analizăm prin prisma rațiunii și științei, observăm cu ușurință neajunsurile religiilor. Antropologul Pascal Boyer explică elocvent problema lor majoră, în cartea sa „Religion Explained”, atunci când spune:

”Dezbaterea religie vs. știință a luat o întorsătură aparte în Vest nu doar din cauza existenţei religiei doctrinare, ci a religiei doctrinare monopoliste care a făcut greşeala crucială de a se băga în chestiuni empirice, oferindu-ne o listă lungă, precisă și oficială de afirmaţii despre cosmos și biologie, presupuse ca fiind garantate de Revelaţie, afirmaţii care ştim acum că sunt false. De fiecare dată când Biserica a încercat să ofere propria descriere a ceea ce se întâmplă în lume și a existat și o descriere științifică alternativă pe acelaşi subiect, cea din urmă s-a dovedit mai bună. ”

Desigur, în ciuda acestor fapte, majoritatea religiilor nu au abandonat lupta pentru autoritate, ci au continuat-o prin diverse metode. 

O metodă încă populară în zilele noastre este apelul la credinţa în Dumnezeu, Allah etc. în ciuda lipsei de dovezi susţinătoare, și promovarea acestei credinţe ca o virtute. Pentru umanişti, acesta nu este decât un tertip prin care variate religii caută să se scape de sarcina crucială de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor pe care le fac. 

O altă abordare, folosită de teologi și autori pe teme religioase care au înţeles importanţa raţiunii, științei și dovezilor pentru generaţia actuală, constă în încercarea de a demonstra veridicitatea religiei pe care o susţin prin dovezi logice și ştiinţifice. Aplaud această abordare, însă argumentele aduse în apărarea diverselor religii sunt foarte slabe. Tipic, ele se bazează pe logică deficitară, argumente prezentate selectiv, sau distorsionarea descoperirilor ştiinţifice. 

De-a lungul timpului am petrecut sute de ore citind cărţi sau articole pro și contra religiei, și urmărind dezbateri pe tema religiei. Încă nu am auzit un argument în favoarea oricărei religii care să fie măcar marginal convingător. Iar această opinie este împărtășită de mai toți umaniștii pe care îi cunosc.

 

Fericirea în viaţa aceasta 

Majoritatea umaniştilor nu cred în viaţă după moarte. Ceea ce face cu atât mai importantă pentru ei fericirea în această viaţă. 

Persoanele religioase spune că nu poți să fii fericit crezând că nu există nimic după această viaţă și că nu există un scop sau plan divin pentru viaţa ta. Umanismul poate reprezenta o soluţie la aceste probleme existenţiale, o dovadă că ele pot fi depăşite, iar viaţa poate fi extraordinar de frumoasă și împlinitoare, în absența imortalităţii sau a unui plan divin.

Filosoful umanist A. C. Grayling descrie bine acest aspect al Umanismului, în cartea sa „The God Argument”. Grayling spune așa: 

Umanismul, prin urmare, este răspunsul la întrebarea deseori pusă în dezbateri acide între susţinători și opozanţi ai religiei: ce alternativă la religie pot să ofere non-religioșii ca focusul pentru exprimarea nevoilor noastre spirituale, a nostalgiei pentru absolut, și a emoţiilor bazale din profundul nostru?

Umanismul este nu doar un răspuns, ci un răspuns pertinent. Printre altele, Umanismul recunoaște beneficiile pe care oamenii le văd benefice la religii – o doză de speranţă, senzaţia că viaţa lor are sens, sistemul de suport social – și oferă alternative non-religioase, ancorate în științele socio-umane, pentru a obţine aceleaşi beneficii. 

Mai mult, Umanismul face asta fără să aducă cu sine toate probleme și relele produse de religie în trecut și prezent (războaie religioase, Inchiziția, arderea pe rug a „vrăjitoarelor”, intoleranţa, dogmatismul prejudecăţile, ca să dau doar câteva exemple).

Există a paletă de discipline ştiinţifice care informează abordarea Umanistă și îi permite să ofere acele beneficii individuale și sociale pe care religia declară (nu mereu corect) că le oferă. De-a lungul timpului, am avut plăcerea să studiez, să pun în practică și să-i învăţ și pe alţii o mare parte din ele. 

Astfel, psihoterapia existenţială ajută oamenii să adreseze în mod eficient probleme existenţiale precum mortalitatea sau lipsa unui scop obiectiv al vieţii. Stoicismul, o filosofie mai veche decât Creștinismul, acum augmentată de descoperiri moderne în psihologie, oferă multe sfaturi și metode eficiente pentru a face faţă adversităţilor vieţii și a avea o viaţă împlinită. 

De asemenea, psihologia pozitivă, care se ocupă cu studiul ştiinţific al fericirii, oferă o sumedenie de idei și tehnici pentru a avea o viață bogată, activă și fericită, susţinute de studii ştiinţifice riguroase. Iar diversele grupuri și comunităţi pe teme non-religioase (da, includ aici și umaniştii) care se întâlnesc periodic, sunt o sursă inestimabilă de conectare cu oameni similari, distracţie, și suport social și chiar emoţional. 

Azi, există metode non-religioase de încredere pentru a trăi o viaţă fericită și înfloritoare. Iar Umanismul le încorporează pe cele mai bune dintre ele. 

 

Moralitate și societate

Dincolo de individ, cum rămâne însă cu societatea și interacţiunea umană în societate? Unii susţinători ai religiei declară vehement că oamenii nu pot fi morali în absenţa regulilor morale religioase (venite „de sus”), și prin urmare societatea nu poate funcţiona paşnic. 

Însă ţări precum Suedia, Danemarca, Finlanda sau Norvegia ridică întrebări serioase legate de această ipoteză. Aceste ţări au unele dintre cele mai mici grade de religiozitate din lume (peste 70% din cetăţeni se declară atei sau non-religioşi, conform statisticilor), dar și cele mai scăzute grade de violenţă și criminalitate. Clar, oamenii pot fi morali și fără religie, poziţie pe care și Umanismul o susţine. 

Moralitatea din perspectivă umanistă nu se bazează pe frica de un judecător divin, ci pe factori psihologici și sociali. 

Pe de o parte, moralitatea este susţinută de tendinţa umană naturală spre empatie și compasiune faţă de semenii noștri, și chiar faţă de alte vieţuitoare. Această tendinţă funcţionează însă oarecum restrâns, mai ales în relaţie cu persoane apropiate nouă. Motiv pentru care parte din misiunea Umanismului este să încurajeze intervenţii individuale și sociale prin care oamenii să îşi extindă cercul de empatie și compasiune, pentru a include cât mai mulţi indivizi. 

Faptul că există numeroase persoane non-religioase care donează cu bucurie bani pentru a ajuta copii săraci, pe care nu i-au cunoscut în viaţa lor, este dovada vie a cât de mult se poate extinde compasiunea noastră, fără apelul la religie. 

Pe de altă parte, există numeroase măsuri sociale, economice și legale prin care poate fi încurajat un comportament etic. În general, ţările în care există un sistem legal coerent și bine implementat tind să aibă un grad de criminalitate mult mai mic decât alte ţări. La fel, ţările cu un nivel de trai ridicat și cu sisteme de suport economic și medical bine puse la punct tind să aibă cetăţeni paşnici și prietenoşi. 

Umanismul ne încurajează să ne focalizăm pe folosirea a astfel de măsuri pentru a creşte compasiunea, toleranţa și cooperarea dintre oameni, și a face lumea în care trăim cu toţii una mai bună. 

 

Viitorul Umanismului

Acesta este, pe scurt, Umanismul. Care este însă viitorul său? În opinia mea, previziunile ar trebui să plece de la observaţia că numărul persoanelor non-religioase creşte aproape peste tot în lume, în multe locuri în mod vertiginos. 

De pildă, în Marea Britanie, conform unui sondaj din 2017, 53% din populaţie se declara atunci non-religioasă, o creştere de 19 procente faţă de 1983. Un alt sondaj făcut în 2019 în S.U.A. arată că procentul persoanelor non-religioase de acolo a crescut de la 17% în 2009 la 26% în 2019. Iar predicţiile proiectate pe baza tendinţelor din ultimele decenii arată cu încredere că numărul celor non-religioşi va continua să crească în anii următori. 

În România, deşi nu există foarte multe sondaje pe această temă, putem presupune că procentul persoanelor neafiliate religios este de asemenea în creştere. De altfel, și ultimul recensământ confirmă acest lucru. Însă există posibilitatea ca recensământ naţional să nu reflecte prea bine realitatea, deoarece au fost raportate multe nereguli în colectarea datelor, inclusiv situații în care respondenții au fost înregistrați drept creștini, deși ei erau atei. Dincolo de asta, mulţi români se declară oficial creştini. dar nu deţin în fapt nici una din credinţele fundamentale asociate cu Creştinismul.

Acest declin generalizat al religiei lasă loc pentru Umanism să devină din ce în ce mai popular. Am spus mai devreme că, deşi religia a făcut mult rău de-a lungul istoriei, unele credinţe și practici religioase sunt benefice pentru individ sau pentru societate ca întreg. 

Umanismul oferă oamenilor acele beneficii (şi nu numai), fără bagajul religios care venea în mod tradiţional cu ele. Asta se întâmplă prin activitatea asociaţiilor umaniste din toată lumea, prin cărţi și articole educaţionale pe teme umaniste (raţiune, știință, etică, fericire, progres, etc.), și prin orice persoană umanistă care discută deschis despre viziunea sa de viaţă și felul cum îşi trăieşte viaţa sa. 

Humanists UK, asociaţia umaniştilor britanici, cu o istorie de mai bine de 100 de ani și la ale cărei evenimente am avut plăcerea să particip de multiple ori, oferă un bun exemplu în acest sens. Asociaţia organizează periodic evenimente prin care educă oamenii despre cum pot să trăiască o viaţă fericită și etică în absenţa religiei, și coordonează o întreagă reţea de cluburi umaniste locale, unde persoane cu valori similare au ocazia să se întâlnească, să socializeze și să lege prietenii. 

De asemenea, Humanists UK are o reţea de speakeri care sunt invitaţi cu regularitate în şcoli să vorbească despre umanism, o reţea de umanişti care oferă suport emoţional non-religios pacienţilor din spitale și prizonierilor din închisori, și o reţea de celebranţi umanişti, care facilitează ceremonii non-religioase de căsătorie, botez, etc. (acest serviciu există și în România). 

Previziunea mea este că, date fiind cele spuse mai sus, Umanismul va creşte vizibil în următorii ani, la nivel naţional și global. Din ce în ce mai mulţi oameni vor auzi de Umanism și se vor identifica ca umanişti; iar discuţiile deschise, oneste, pe tema alternativelor la religie vor deveni din ce în ce mai comune. Şi asta este, din punctul meu de vedere, un semn de progres social real.

Dacă rezonezi cu valorile și perspective Umanismului, te invit să afli mai multe despre activitatea Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR), și bineînţeles, să te alături ca membru echipei noastre. Te aşteptăm cu drag!

 

Eduard Ezeanu, membru ASUR

*** Acesta este primul dintr-o serie de articole scrise de membrii ASUR.
Pentru a fi la curent cu următoarele articole, dar și cu proiectele ASUR, abonează-te la newsletter.