Pregătim ediția 2023 a Calendarului Științific!

Cu ajutorul tău, poate ajunge la sute de mii de elevi! Contribuie la campania de strângere de fonduri, alege recompensa dorită, și începând cu luna decembrie poți bucura de următoare ediție a calendarului!

https://www.sprijina.ro/cauze/calendar2023

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte de popularizare a științei, inițiat în România și deja replicat în țări precum Scoția, Spania și Polonia, revine cu o nouă ediție!

Dacă nu ai auzit până acum despre Calendarul Științific, iată pe scurt despre ce este vorba: în fiecare an, o mână de voluntari colectează informații despre evenimentele importante din știință, despre descoperirile și invențiile care ne schimbă viața. Informațiile sunt apoi sortate, iar 365 (uneori 366) dintre ele ajung să fie publicate într-un calendar. Calendarul este tipărit ca un poster A1 în câteva mii de exemplare (ne-am propus 15000, dar numărul exemplarelor poate fi diferit, în funcție de suma pe care reușim să o strângem și de evoluția prețului la hârtie și transport). Apoi, calendarele sunt distribuite în școli și licee din întreaga țară. În plus, persoanele care contribuie la realizarea proiectului vor primi câteva exemplare acasă. Iar dacă ai nevoie de o motivație extra, ne face plăcere să anunțăm că am pregătit și o ediție limitată a calendarului, într-un format de birou, special pentru persoanele care contribuie la campania de crowdfunding.

Am ascultat sugestiile a numeroși elevi, așa că tema ediție 2023 va fi Femei în Știință, iar acest lucru va fi reflectat atât prin designul inediat, dar și prin faptul că vom avea mai multe informații despre contribuțiile femeilor la dezvoltarea științelor.

În plus, informațiile sunt disponibile și pe siteul www.calendarstiintific.ro, unde veți găsi și fișe de lucru pentru elevi, dar și noutăți din știință. 

Așadar, ai ocazia sa contribui la un proiect unic in Romania: Calendarul Științific! Este unul dintre proiectele de traditie ale ASUR, prin care ne-am propus să popularizam cercetătorii și descoperirile științifice care ne-au îmbunătățit viața. Peste 135.000 de exemplare ale calendarului au fost distribuite către școli în anii trecuți,  iar alte mii de calendare au ajuns la oamenii interesați de cunoaștere.  

 Am început acest proiect în 2010, când o mână de voluntari au colectat și selectat informațiile pentru prima ediție a calendarului, cea din 2011. Apoi, în fiecare an informațiile au fost actualizate și completate, astfel că, în ediția viitoare veți putea citi și despre realizările și descoperirile din 2022. Fie că vorbim de fizică,  matematică,  biologie, astronomie,  chimie sau medicină, Calendarul oferă cel puțin 365 de motive de a ne apropia de știință!

Ia și tu parte la realizarea acestui proiect, contribuind la campania de crowdfunding pentru ediția 2023!

Banii strânși în urma campaniei vor fi utilizați pentru tipărirea și distribuirea a mii de exemplare din Calendarul Științific, cea mai mare parte dintre acestea mergând la școli și licee din întreaga țară.

Așadar, te invităm să sprijini campania de crowdfunding și să ne ajuți să ducem calendarul cât mai multor copii. Astfel, vei contribui la răspândirea cunoașterii științifice și va face fericiți mulți copii și profesori din România.

Contăm pe sprijinul tău! Mulțumim frumos!